Despre noi
Cine suntem?
Clinic Profesional My Dent folosește tehnici și echipamente de ultimă generație, astfel încât să nu simți nici un fel de disconfort, oricât de complexă ar fi procedura la care ești supus. Uită de frică și de toate prejudecățile care însoțesc o vizită la medicul dentist, pentru că la My Dent, nu are de ce să-ți fie teamă!
Clinic Profesional My Dent oferă o întreagă gamă de servicii stomatologice: tratamentul cariilor, bolilor gingivale, albirea dinților, implanturi dentare, protezări fixe și mobile, intervenții chirurgicale, corecții ocluzionale etc. Te vom ajuta să-ți rezolvi orice problemă dentară cu multă grijă și fără durere.
10 ani experiență
Dr. Mirela ȚAPU, cu o experiență de aproape 10 ani după finalizarea studiilor de la Facultatea de Medicină Dentară și Farmacie – Ovidius Constanța, se dedică cu profesionalism pacienților săi. În completarea studiilor, vin să certifice competențele profesionale, participarea la mai multe congrese și cursurile de specialitate.
DOTĂRI DIN FONDURI NERAMBURSABILE DE PESTE 40.000 EURO
Sprijinul venit din fondurile nerambursabile prin intermediul programului Start-Up Nation 2022, ne ajută să vă oferim servicii, soluții și condiții similare de tratament cu cele ale unor clinici renumite.
Aceste fonduri au fost investite în mod special în aparatură și tehnologie de ultimă generație, a cărei amortizare nu o regăsiți în costul tratamentului propus.
MATERIALE DE ULTIMĂ GENERAȚIE
Odată cu aparatura, am decis să folosim și materiale atent selecționate, care să ne ajute să-ți oferim un foarte bun raport calitate/preț de cost.
De aceea noi nu îți oferim cel mai mic preț, dar ne străduim să beneficiezi de cel mai bun cost.